
Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”
203 familii numeroase, peste 1500 de copii, din zeci de localități ale județelor Iași, Botoșani și Neamț, sunt reunite sub ocrotirea Sfântului Stelian, în cadrul acestui program derulat încă din anul 2013. Programul de Solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian” susține familiile care au peste 7 copii printr-o serie de proiecte și activități:
- „Cu dragoste pentru mame” - o zi exclusiv pentru mamele ce au peste 7 copii, cu activități doar pentru ele;
- Excursii pentru familiile numeroase în locuri istorice, la mănăstiri și în natură;
- Campania „Scrisori către Moș Crăciun” - răspundem cu daruri scrisorilor scrise de copiii din cele 203 familii numeroase din Program;
- Tabere și excursii pentru copiii din familii numeroase;
- Proiectul de susținere la studii - sprijinim parcursul educațional și profesional al copiilor din familii numeroase;
- Proiectul „Dar pentru copii” - oferim un cămin călduros familiilor cu mulți copii.
- Emanuel are 22 de ani, este din județul Neamț și studiază Arhitectura la Iași, fiind în anul al IV-lea.
- Sunt case în care viața curge domol, ca o apă limpede între pietre rotunjite de timp. Case în care nu e mult, dar e de ajuns.
- Ecaterina are 22 de ani și este studentă în anul al III-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, secția Artă Sacră.
- La doar 13 ani, Serafim poartă în el un fel aparte de maturitate: una care vine din credință, din răbdare și din dragostea unei familii cu nouă copii din Iași, în care valorile nu se spun cu voce tare, ci se trăiesc.
- Marta, bursieră Pro Vita, face parte dintr-o familie cu 10 copii, un colț de rai în care iubirea și credința nu se împart, ci se înmulțesc.
- La 14 ani, Nectarie pare deja să știe ceva ce mulți adulți încă mai caută: că succesul nu vine din grabă, ci din răbdare, perseverență și credință.
- Pe Maria am întrebat-o, în 2020, care este visul care i-ar aduce fericire. Fără ezitare, a spus că își dorește să devină medic.
- Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune și cu sprijinul platformei
- Pe 25 mai 2025, în satul Vlădeni Deal, județul Botoșani, zece mame din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, fiecare dintre ele având puțin șapte copii, au petrecut o zi specială alături de alt
- Pe 9 martie 2025, în cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, a avut loc evenimentul „Cu dragoste pentru mame”, o inițiativă menită să ofere un moment de respiro și recunoaștere pentru opt mame
- Pentru al patrulea an consecutiv, în preajma sărbătorii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, model de familie creștină, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, a organizat Festivalul Familiei.