Copil. Și ce copil...
Demult, văzusem la televizor un puști, care spunea că este făcut din praf de stele. Vorbea serios, firește. Nu știu ce s-a ales de acel copil, dar despre Marian pot spune cu siguranță: e unul dintre ei. Nu pentru că spune ceva nemaipomenit, nu pentru că face tumbe ori fapte mari — ci pentru că zâmbește exact cum ar trebui să zâmbească un copil. Râde cu tot sufletul, și în râsul lui curat simți că se mai așază o pace în lume. Așa arată normalul — acel normal pe cale de dispariție, cu copii senini, simpli și drăgălași prin fire.
Are doisprezece ani și e al șaselea din zece frați. Cea mai mare, o fată de 21 de ani, este studentă la facultatea de Medicină și Farmacie, iar cea mai mică — Filofteia — are doar două luni. Încă nici nu i-au crescut bine genele, dar deja e ținută în brațe cu drag de frații mai mari. Iar printre acești frați, Rică e dintre cei care adună în jurul lui bucuria, și o dăruiește din inimă.
Locuiește în satul Ruseni, iar acasă, între grădină, animale și școală, a învățat ce înseamnă rostul. Tatăl lucrează la uzină, mama e sprijinul din umbră, iar duminica toți merg la biserică, ca o familie așezată bine în Dumnezeu, cu părinți buni drept temelie.
Puștiul cântă de mic. De șase ani face canto și nu orice fel de muzică, ci cea care adună glasul pământului și al cerului — muzica populară. Iubește pădurea, și nu doar pentru plimbare: uneori merge cu frații lui să culeagă cătină, alteori doar pentru a respira liniște. În alte zile, este chemat împreună cu colegii să cânte câte o priceasnă în biserică. Iar dacă nu cântă, pictează. Are în el ceva delicat, atent, ca un copil care vede dincolo de formă.
Seara, uneori, se adună cu toții la un film. Nu cine știe ce, poate o comedie sau un desen animat, dar acolo, sub lumina caldă a camerei, familia se strânge laolaltă ca într-un colind nescris. Iar când vine Crăciunul — și în casa lor vine cu miros de cetină verde, de mere coapte și vocile celor zece — Marian râde cum râdea și în ziua în care l-am întâlnit: cu viață.
Da, râdea exact așa cum trebuie să râdă un copil. Cu lumină. Cu adevăr. Cu suflet. Și poate că nu știu să spun mai mult despre el, dar știu sigur un lucru: copii ca Marian nu se întâlnesc des. Dar când îi întâlnești, ți se pare că tocmai ai trecut printr-un colind.
Eu așa l-am găsit pe copil la școala de vară. Sincer, l-aș fi luat acasă.
---
Acest articol a fost scris de Luș Ursu în cadrul Școlii de vară, ediția pentru bursierii Pro Vita de gimnaziu, desfășurată la Iași în perioada 21–25 iulie 2025. Școala de vară face parte din Proiectul de susținere la studii, una dintre inițiativele prin care Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, sprijină pe termen lung, educația și dezvoltarea tinerilor proveniți din familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.
Prin acest proiect, 100 de elevi și studenți merituoși primesc lunar o bursă în valoare de 300 de lei pe toată durata anului educațional, îndrumare și acces la activități educative, culturale și formative menite să-i încurajeze să-și urmeze visurile cu încredere și demnitate.
Dacă doriți să susțineți educația acestor tineri, vă punem la dispoziție instrumente prin care puteți dona online, rapid:
🔸 accesând link-ul: https://provitaiasi.ro/doneaza
🔸 prin transfer bancar:
LEI: RO08CECEIS1030RON1014342, CEC Bank, sucursala Iași
EURO: RO68CECEIS10C1EUR1103231, Cod Swift: CECERO, CEC Bank, sucursala Iași
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Mențiune: BURSE
