Sunt copii care vor să ajungă în vârf. Și sunt alții, ca Onufrie, care știu de mici cum se crește frumos de la rădăcină. Are un fel aparte de a fi: liniștit, dar atent, copil cuminte, dar nu stins — și în privirea lui vezi clar că duce în suflet mai mult decât spune.
Are unsprezece ani și e în clasa a V-a. Cel mai mare dintre șase frați. Și, cumva, deși mic în ani, e deja un sprijin în casa lor din Zagavia, un sat aflat la marginea orașului Hârlău, acolo unde mama e inimă de casă, iar tatăl — frizer — aduce zâmbete și pâine. Cea mai mică, Ana, are doar un an și ceva. Onufrie o privește cu grijă, ca pe o lumină nouă în viața familiei.
Cântă la chitară. Nu strigă din coarde, ci le mângâie cu răbdare. Când pune mâna pe ea, casa parcă se face mai tăcută, iar frații — chiar și cei mici — privesc în liniște. Dar ce-l fascinează cu adevărat sunt lucrurile tehnice. L-ai putea lăsa lângă un obiect stricat și, cu timp și curiozitate, s-ar apuca să-l înțeleagă. Îi place lemnul. Tâmplăria nu e doar o joacă pentru el, ci o bucurie înnăscută. Nu-i exclus ca într-o zi, să-i rostim numele lângă lucruri făurite cu har.
Seara, ies cu toții la plimbare. Cu bicicletele. Toată familia. De la cei mici cu roți ajutătoare, până la cei mari, cu mers sigur — coloană de lumină pe ulițele satului. E o imagine rară, dar atât de vie: o familie întreagă, împinsă de vântul serii și de dragul de a fi împreună. Și, dacă n-ai ști mai bine, ai zice că dintr-un colț de cer a coborât o poveste.
La sfârșit de săptămână, Onufrie și frații mai mari merg la bunici. Bunicul, pădurar, le-a dat drag de pădure, iar sâmbăta e ziua drumurilor prin poieni, printre arbori bătrâni, urcând până spre mănăstirea din apropiere. Duminica, înainte ca soarele să se ridice bine, își iau hainele bune și merg la liturghie. În liniștea aceea, cu miros de pădure, mușchi verzi și tămâie, sufletul se face mai mare.
Copil ca Onufrie nu vezi în fiecare zi. E la locul lui, dar nu pentru că s-ar teme de lume — ci pentru că are deja o lume întreagă în el: cu chitare, lemn, biciclete, păduri, mănăstiri și zâmbetul liniștit al celor care știu că viața se trăiește.
Și el o trăiește frumos. Așa cum e ea....
---
Acest articol a fost scris de Luș Ursu în cadrul Școlii de vară, ediția pentru bursierii Pro Vita de gimnaziu, desfășurată la Iași în perioada 21–25 iulie 2025. Școala de vară face parte din Proiectul de susținere la studii, una dintre inițiativele prin care Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, sprijină pe termen lung, educația și dezvoltarea tinerilor proveniți din familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.
Prin acest proiect, 100 de elevi și studenți merituoși primesc lunar o bursă în valoare de 300 de lei pe toată durata anului educațional, îndrumare și acces la activități educative, culturale și formative menite să-i încurajeze să-și urmeze visurile cu încredere și demnitate.
Dacă doriți să susțineți educația acestor tineri, vă punem la dispoziție instrumente prin care puteți dona online, rapid:
🔸 accesând link-ul: https://provitaiasi.ro/doneaza
🔸 prin transfer bancar:
LEI: RO08CECEIS1030RON1014342, CEC Bank, sucursala Iași
EURO: RO68CECEIS10C1EUR1103231, Cod Swift: CECERO, CEC Bank, sucursala Iași
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Mențiune: BURSE
