
Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”
203 familii numeroase, peste 1500 de copii, din zeci de localități ale județelor Iași, Botoșani și Neamț, sunt reunite sub ocrotirea Sfântului Stelian, în cadrul acestui program derulat încă din anul 2013. Programul de Solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian” susține familiile care au peste 7 copii printr-o serie de proiecte și activități:
- „Cu dragoste pentru mame” - o zi exclusiv pentru mamele ce au peste 7 copii, cu activități doar pentru ele;
- Excursii pentru familiile numeroase în locuri istorice, la mănăstiri și în natură;
- Campania „Scrisori către Moș Crăciun” - răspundem cu daruri scrisorilor scrise de copiii din cele 203 familii numeroase din Program;
- Tabere și excursii pentru copiii din familii numeroase;
- Proiectul de susținere la studii - sprijinim parcursul educațional și profesional al copiilor din familii numeroase;
- Proiectul „Dar pentru copii” - oferim un cămin călduros familiilor cu mulți copii.
- Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a lansat luni, 15 mai 2023, campania de strângere de fonduri pentru bursierii înscriși în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf.
- CUM POȚI SĂ REDIRECȚIONEZI 3,5 % DIN IMPOZITUL PE VENIT?
- Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor donează electrocasnice pentru 44 de familii cu mulți copii din cele trei județe ale Arhiepiscopiei Iașilor - Iași, Botoșani și Neamț - înscrise în Programul de solid
- Sunt patru luni de când Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a început proiectul „Dar pentru copii”. Peste 160 de persoane au donat până acum, fiind strânși peste 50.000 de lei.
- Doamna Mariana, mama copiilor vorbește în acest clip despre momentul atât de greu prin care a trecut întreaga familie.