Uneori, în tăcerea unei vieți trăite cu rost, se află mai multă frumusețe decât în toate luminile strălucitoare ale lumii. Ecaterina Ambrosi e o astfel de prezență – o tânără care nu strigă, nu cere, dar care pășește demn, în liniște, pe drumul greu al cunoașterii și al slujirii.
Născută într-o familie cu nouă copii, în care fiecare masă, fiecare pat și fiecare zi a fost împărțită cu dragoste, Ecaterina a învățat devreme ce înseamnă să dăruiești, chiar și atunci când ai puțin. Cel mai mic dintre frații ei are acum 10 ani, iar cea mai mare, 27. Au crescut împreună în Roman, dar viața i-a dus cu toții la Iași, într-o casă unde, pentru o vreme, au locuit nu mai puțin de 17 suflete. Părinți, bunici, frați – toți laolaltă, într-un univers al grijii împărțite și al amintirilor care încă dor frumos.
A absolvit Facultatea de Fizică. A continuat cu un master, apoi s-a înscris la doctorat. Într-o lume în care totul pare grăbit, ea a ales răbdarea. Din toate ușile pe care i le-a deschis știința, a ales să intre pe cea care duce înspre inimile copiilor: predă. Cu dragoste și răbdare, în fiecare zi.
A avut ezitări. Drumul n-a fost simplu. Dar glasul mamei și sfatul părintelui duhovnic au fost mereu acolo – ancore în furtună. Azi, Ecaterina privește înapoi cu seninătate și știe că a ales bine. Își vizitează des familia, dar locuiește singură. Vrea să răzbată prin propriile forțe. Tatăl, inginer la bază, lucrează astăzi ca secretar la un notariat. Mama, tot inginer, dar cu inima acasă, e sprijinul cald care n-a lipsit niciodată.
Când povestește despre copilărie, Ecaterina zâmbește: jocuri, seri lungi cu povești, îmbrățișări, certuri și iertări între frați. Niciun lux, dar o bogăție care nu se poate cumpăra.
Are o voce frumoasă. Cântatul e una dintre bucuriile ei tainice. Iar în visul ei tainic, cu ochii strâns închiși și palmele în rugăciune, stă o fermă – un colț de pământ cu animale, o familie mare, poate la fel de numeroasă ca cea din care vine. I se luminează chipul când vorbește despre asta. Încă e tânără, cu visuri vii și pași hotărâți.
Ecaterina este, pur și simplu, frumoasă. Nu are nevoie de artificii. Nu o definesc machiajul, unghiile sau tendințele vremii. E frumoasă pentru că e așa cum rar mai vedem: simplă, senină, așezată. Ca o zi de primăvară în care nu bate vântul și nu plouă – doar miroase a pământ reavăn și a început.
Este dovada vie că, atunci când Dumnezeu sădește o lumină într-un suflet curat, acea lumină poate răzbate oricâte întunericuri. Că frumusețea adevărată nu face zgomot. Merge pe jos. Se roagă. Iubește. Și visează. Și în jurul ei, zboară fluturi frumos colorați.
Încă mai sunt ca ea....
(Text scris de Luș Ursu)
