Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor susține la studii 100 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț, care provin din familii numeroase cu peste 7 copii și au rezultate foarte bune la învățătură.
Timp de o lună am prezentat, pe pagina noastră de Facebook, poveștile impresionante ale celor 100 de bursieri în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru a-i putea susține la studii în anul școlar/universitar 2022-2023.
Până în prezent, am reușit să adunăm fonduri pentru 88 de burse, prin urmare, prelungim campania până la 31 iulie, în vederea colectării resurselor pentru restul de 12 burse.
Bursa lunară de studiu este de 200 de lei pe care copiii o folosesc pentru a-și asigura nevoile de bază, pentru aprofundarea studiului, dar și pentru pregătirea de viitor. În completarea ei, am dezvoltat un program de dezvoltare personală, de orientare vocațională și consiliere în carieră.
În plus, luni, 18 iulie, demarăm prima serie a taberei de vară dedicată bursierilor Pro Vita Iași la care vor participa 50 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț.
Am pregătit un program amplu pentru ei care conține ateliere de dezvoltare personală, de pictură, teatru, dans, scriere creativă, vizite în locurile emblematice ale Iașiului, întâlniri cu profesioniști din diferite domenii, diverse activități educative și jocuri distractive. Prima serie este dedicată elevilor din clasele IV-VIII, iar seria a doua tinerilor liceeni și studenți.
Pro Vita Iași derulează din anul 2016 proiectul de susținere la studii care are ca scop sprijinirea parcursului educațional și profesional al copiilor din cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”.
Mai multe detalii găsiți pe pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/ProVitaIasi