- Părinte, când aveți puțin timp, vă rog să vorbiți puțin și cu soția mea. Nu este deloc bine. Trece printr-o perioadă foarte grea.
- Ce s-a întâmplat? Cum merge afacerea? Cu casa sunteți bine?
- Părinte, afacere merge foarte bine, casa, cum o știți că doar ați făcut sfințirea ei. Avem de toate. Dar au trecut zece ani și nu avem copii. Și lucrul acesta o macină pe soție din ce în ce mai tare. Are tot mai des atacuri de panică, plânge... Eu am făcut tot ce-am putut dar nu știu ce să mai fac.
Au trecut câteva zile și m-am întâlnit cu Ioana, soția prietenului meu, ca din întâmplare la unul din magazinele familiei.
- Cum sunteți Ioana? Totul bine? Mi-a răspuns zâmbitoare și amabilă, așa cum este ea de obicei. Pe față i se vedea însă suferința. Din vorbă-n vorbă am ajuns și la problema care o chinuia.
- Am încercat și cu tratamente, am fost și la București la o clinică specializatăîn fertilizare. Nu reușim. Simt că nimic nu mai are rost. La ce ne folosesc banii, casa, mașinile, dacă nu avem un copil? Simt că mă scufund.
- Ioana, dar tu te rogi? Ai vorbit cu Dumnezeu despre durerea ta? Ai un duhovnic?
- Nu. Acum am început să căutăm unul. Ne-au recomandat niște prieteni un părinte, un duhovnic din oraș.
Este foarte bine, să mergeți la el. După ce am mai vorbit o vreme, am întrebat-o:
- Ioana, dacă Dumnezeu v-ar dărui un copil?
- Părinte, aș fi cel mai fericit om!
- Dar dacă v-ar dărui doi?
- Cu atât mai mult! Ar fi o minune.
- Dar dacă v-ar dărui șapte?
A zâmbit.
- Șapte, părinte! Nu contează câți. Numai să ne dea Dumnezeu și nouă copiică parcă sunt blestemată!
După puțin timp, Ioana a rămas însărcinată. A născut un băiat.
Bucurie mare. Botez, cumătrie, prieteni veseli în jur, Ioana a căpătat viață. Totul s-a schimbat. După încă un an și jumătate, a rămas din nou însărcinată și a născut o fetiță. Viața lor s-a liniștit, a intrat într-un ritm așezat, cu grădinițe, zile onomastice, petreceri cu copiii prietenilor. Au trecut câțiva ani și ne-am întâlnit întâmplător pe un trotuar. Fetița avea aproape trei ani.
Am întrebat-o, voios:
- Ioana, al treilea copil când vine?
A zâmbit și mi-a răspuns:
- Părinte, ajung doi! Să știți că este destul de greu...
- Dar parcă spuneai că dacă dă Dumnezeu șapte copii, șapte primești!
- Da, părinte... Dar atunci eram disperată. Acum vă spun că este foarte greu și cu doi. Ei! Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru doi.
***
Ne dorim atât de mult un lucru, ne rugăm, facem promisiuni, apoi îl primim și, încet-încet, ceea ce cândva ni se părea o minune devine obișnuit, parte din viața normală. Ne-am rugat cu disperare să primim ceva și apoi ne plângem că este greu. Ce să facem?! Asta este! În spatele nopților nedormite, al unei case în dezordine, pline de jucării aruncate peste tot, al oboselii de la sfârșitul fiecărei zile, se află răspunsul la o rugăciune spusă cândva cu lacrimi: „Doamne, numai să avem și noi copii...!”
Părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor și starețul Mănăstirii Bucium.
