Jurnal de marș

9 Aprilie 2025

500 de activități organizate în Arhiepiscopia Iașilor prin implicarea a 160 de parohii, 38 instituții de învățământ, 71 de asociații și alte entități ce aparțin sau nu Bisericii. 23 de marșuri în Arhiepiscopie care au adunat 10000 de participanți și în organizarea cărora s-au implicat 452 de voluntari.

Tema „Fiecare om contează!” vorbește și despre responsabilitatea fiecăruia dintre noi

Unii au spus că au fost mulți participanți, altii au spus că au fost puțini. Noi, organizatorii, credem cu tărie că fiecare om contează. Contează fiecare participant, fiecare pancartă cu mesaj, fiecare discurs rostit, fiecare rugăciune. Tema de anul acesta a Lunii și marșului pentru viață „Fiecare om contează” ne vorbește și despre responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Contează nu doar viața fiecărei ființe umane, ci și fiecare gest de implicare, fiecare faptă de sprijin, fiecare cuvânt de încurajare. Într-o lume în care cultura vieții se desfășoară într-o ambianță care de multe ori favorizează cultura morții, implicarea fiecăruia dintre noi devine esențială. 

 

80% șanse de ploaie s-au transformat în 10000 de șanse la viață pentru pruncii nenăscuți

Pe 27 martie, pentru prima data, a fost organizat Mașul pentru viață în Lunca Cetățuii reunind 300 de participanți, o mare parte dintre ei tineri, chiar dacă vremea de afară nu te îndemna să ieși din casă. 300 de tineri au ascultat mărturia unei mame despre cum trebuie să lupți pentru viața copilului tău din pântece, chiar și în fața morții, iar atunci când mergi cu Dumnezeu de mână totul este posibil.

Pe 28 martie, s-a desfășurat Marșul pentru viață la Borca și Darabani. Frig și ploaie și aici și cu toate acestea a fost un număr impresionant de participanți: 150 la Borca și 1300 la Darabani. Ne-am încărcat cu mult entuziasm pentru marșurile ce urmau să se desfășoare sâmbătă și duminică.

Sâmbătă, pe 29 martie, ne-am adunat la ora 8:00 la birou cu toți voluntarii pentru a pune împreună la punct ultimele detalii, iar la ora 9:00 eram deja cu toții în Piața Unirii și fiecare își împlinea cu bucurie sarcina primită. Pe la 9:30 au început să apară și reprezentanții entităților care au avut puncte de informare la Marșul pentru viață Iași și au înfrumusețat corturile cu mesaje și activități pentru viață și multă veselie. Puțin după ora 11:00 terminasem de amenajat totul și eram pregătiți să primim participanții la mars, când a început să plouă. Ni s-a strâns inima de emoție, iar în toate părțile se vorbea doar despre prognoza meteo care arăta 80% șanse de ploaie fix în intervalul orar 13:00-15:00 când trebuia să se desfășoare marșul. Am zis în gând „Doamne, fie voia ta!" și am îndemnat voluntarii să se adăpostească în corturi. La scurt timp, am văzut cum un grup de 30-40 de tineri cu pancarte frumos pictate într-o mâna și cu umbrela în cealată intrau în Piața Unirii. Erau tineri care veneau tocmai de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costache” de la Mănăstirea Neamț și de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Târgu Neamț. Și atunci ne-am zis unii altora că e bine. Dacă Dumnezeu a trimis tineri tocmai din Neamț ca să participle la marșul de la Iași, deși duminică se organiza marșul și la Târgu Neamț, înseamnă că îi va trimite și pe ieșeni la marș.

 

Pe la 12:30 ploaia s-a oprit iar Piața Unirii a început să se umple de tineri, mame și tați cu copii în brațe sau în cărucioare, oameni de toate vârstele.

 În tot acest timp auzeam în jurul nostru cum se discuta că sunt puțini oameni anul acesta, că anul trecut au fost mai mulți. (Anul trecut au fost 5000 de participanți la Marșul pentru viață de la Iași.) Ne-a întristat fiecare remarcă, dar inima în continuare era plină de bucurie și recunoștință pentru cei care erau prezenți acolo. Și s-a revarsat bucuria și mai mult peste toți când pe scenă a urcat Sofia, o fetiță cu Sindrom Down, și a declarat tututor celor 3500 de oameni adunați în Piața Unirii că îi iubește, iar Matei Stroi, un tânăr cu autism a făcut ca fiecare inimă să vibreze de emoție când a susținut recitalul de pian. Și din nou, Dumnezeu ne-a arătat că „Fiecare om contează!”.

Marșul a continuat conform programului, după luările de cuvânt și momentele artistice, la ora 14:10 s-a plecat pe traseul stabilit: cu bucurie, cu tihnă, cu multe zâmbete. Pe traseu a picurat un pic la un moment dat, dar toată lumea a continuat calea înapoi spre Piața Unirii pentru a încheia mărturisirea vieții împreună. Și dacă în alți ani, imediat după încheierea marșului lumea se răsfira repede, fiecare unde avea treabă, anul acesta oamenii au zăbovit în Piată, au făcut fotografii, s-au bucurat unii de alții. Și a uitat toată lumea că în intervalul orar 13:00-15:00 erau 80% șanse de ploaie. Dumnezeu a schimbat prognoza și ne-a dăruit tot atâtea procente de bucurie de a fi împreună în misiunea de protejare a vieții. 

În tot acest timp, primeam mesaje din teritoriu. Bucurie multă la Vlădeni, Răducăneni, Țutora, Miroslava, Țibănești, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlau. Și la ei cele 80% șanse de ploaie s-au transformat în bucurie și recunoștință pentru viață. La Piatra Neamț, părintele ne-a scris că plouă torențial și totuși sunt 800 de oameni. 800 de oameni au mărturisit viața, cu umbrele, cu pelerine sau fără. Pur și simplu, s-au bucurat de darul vieții pentru că și ploaia înseamnă viață. 

Pe la ora 16:00, la Iași, când am terminat de strâns totul din Piața Unirii și se împărțeau ultimele îmbrățișări de mulțumire voluntarilor care s-au nevoit ca totul să se desfășoare bine, a reînceput ploaia. Și a tot plouat...

A doua zi, duminică, Marșurile pentru viață au continuat. La Dorohoi înainte de începerea marșului s-a desfășurat un adevărat festival al vieții, fiind organizate ateliere diverse, de la dans și muzică folk, la jocuri interactive și scrisori pline de suflet, toate având un mesaj clar: „Fiecare OM contează.” La Iacobeni, părintele din sat a creat un moment cu totul special în încheierea marșului difuzând un film în care a unit mesajele pline de recunoștință ale copiilor din sat, de toate vârstele dar și a celor din străinătate pentru mamele lor care erau prezente la marș.

Și la Botoșani, Săveni, Ștefănești, Iacobeni, Scânteia, Podu Iloaiei, Târgu Neamț, Petricani străzile au fost însuflețite de mesaje pentru viață și de susținere a celor ce dau viață, a mamelor.

 

10000 de participanți la marș se pot transforma în 10000 de femei însărcinate aflate în criză de sarcină sprijinite

Acum, făcând un calcul matematic simplu, participarea a 10000 de oameni la Marșurile pentru viață din cele 23 de localități ale Arhiepiscopiei Iașilor (e drept, anul trecut au fost 14000 de participanți, iar marșul a fost organizat în 19 localități) poate însemna 10000 de femei însărcinate care trec prin momente dificile sprijinite și implicit 10000 de copii născuți. Mai poate spune cineva ca e puțin? Dificil de apreciat din această perspectivă pentru că... „Fiecare om conteaza!”, iar fiecare om e unic, are o valoare inestimabilă și merită să se nască. 

 

Să nu lăsăm grija numărului de participanți doar în seama organizatorilor!

În final, propunem o temă de reflecție pentru fiecare și vă inviăm să vă întrebați: Ce pot face eu ca anul următor să fie mai mulți oameni la marș? Câți oameni pot invita să vină împreună cu mine la Marșul pentru viață anul viitor pentru a mărturisi viața și pentru a le arăta femeilor însărcinate care trec prin momente dificile că nu sunt singure, că există soluții reale de sprijin pentru ele și pruncii lor? 

Haideți să nu lăsăm grija numărului de participanți doar în seama organizatorilor, care de cele mai multe ori sunt o mână de oameni care fac tot ce e omenește posibil ca viața să triumfe. Organizatorii nu pot bate la ușa rudelor, prietenilor, cunoștințelor dumneavoastră să îi ia de mână și să îi aducă la marș, dar dumneavoastră, dragă susținător al vieții, puteți! 

Încheiem cu recunoștință profundă fiecărui participant de la Marșul pentru viață, fiecărui organizator, fiecărui voluntar, fiecărui jurnalist, fiecărui om care într-un fel sau altul a ajutat la organizarea și desfășurarea acestui eveniment menit să susțină umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și sprijinirea femeilor însărcinate care trec prin criză de sarcină. Slavă Domnului pentru toate!

Ne vedem la Marșul pentru viață 2026!

Share

Newsletter