Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat în zilele de 7 și 8 decembrie 2023, în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, o sesiune de formare dedicată preoților privind protejarea și asistența victimelor traficului de persoane.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la Colegiul Sfântul Nicolae din Iași, în cadrul căruia au luat parte 20 de preoți parohi, selectați din toate protopopiatele eparhiei.
Participanții au parcurs alături de formatori teme precum: Noțiuni introductive în domeniul protejării și asistenței victimelor traficului de persoane; Identificarea și referirea victimelor traficului de persoane; Abordarea centrată pe victimă – înțelegerea nevoilor, asistența și îndrumarea victimelor traficului de persoane; Noțiuni introductive în Prevenirea Exploatării și Abuzului Sexual (PSEA).
La întâlnire au participat Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita și Pr. Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, având câte un cuvânt în deschiderea evenimentului.
Preoții participanți au fost ghidați de formatori cu experiență bogată în prevenirea și combaterea traficului de persoane: Bogdan Mitrache – Projects and Operations Associate Counter Trafficking (IOM – UN Migration România); Mădălina Turza – Strategic Policy Adviser (IOM – UN Migration România); Simona Marin – Project Manager (IOM – UN Migration România); Mihai Pascaru – psiholog.
La finalul celor două zile de formare s-a derulat o sesiune privind posibilitatea organizării de ateliere parohiale sau a altor activități comunitare cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane.