Curajoasă, perseverentă, cu valori bine înrădăcinate acasă, în familie, Maria ne arată că nimic nu este imposibil când „mergi cu Dumnezeu de mână”. Astăzi este elevă în clasa a XII-a la un Colegiu Militar din țară și își dorește să studieze la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București.
FRATELE MAI MIC A SPUS CĂ NE DĂ INIMA LUI LA FIECARE, PENTRU CĂ O SĂ-I FIE DOR DE NOI
„Învăț la un liceu militar și cu aceasta cred că m-am prezentat”, și-a început Maria povestea, cu o lejeritate care ne face să o întrebăm cum poate o fire atât de blândă să aleagă milităria. „Sunt o fată curajoasă, puternică, îmi plac provocările. Provin dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii. Prin urmare, s-a creat un fel de armată acasă, în sensul de disciplină, dar și de unitate. Eu sunt sora mai mare, asta m-a determinat să fiu responsabilă și disciplinată, având grijă de frații mai mici”, ne-a răspuns Maria, unul dintre cei 100 de bursieri Pro Vita Iași.
Familiile din care aceștia fac parte sunt înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, derulat de Pro Vita încă din 2013. Astăzi, 203 familii cu peste 7 copii sunt ajutate prin diverse proiecte și forme de sprijin, printre care Proiectul de susținere la studii. Maria a plecat în lume, la propriu, cu bagajul de valori sădite în familie, acolo unde găsește întotdeauna alinare, sfaturi și bucurie adevărată.
„Nădejdea, dragostea și credința sunt valorile de bază ale familiei în care m-am născut și am crescut, pe care le voi duce mai departe cu mine peste tot unde voi ajunge. M-a ajutat mult faptul că am avut frați mai mici, m-a responsabilizat, a contribuit la dezvoltarea mea, am dobândit o gândire mai matură. În familie m-am obișnuit să împart, ceea ce a fost esențial ulterior în interacțiunea mea cu alți copii la liceul militar. Ca o continuare a ceea ce am învățat acasă, am ajuns să mă ocup aici de corul capelei liceului. Mama tot timpul ne-a dus la strana bisericii, unde am cântat și am ținut slujbele. Muzica psaltică este cea mai frumoasă cântare pentru mine. La liceu am descoperit și alți copii de preoți și am putut să ne sincronizăm, să creăm un cor”, povestește ea.
Maria a crescut într-o familie cu șapte copii, cu părinți „luptători și jertfelnici”, așa cum îi caracterizează: „Tata este o fire luptătoare, plină de jertfelnicie, care are grijă în totalitate de întreaga familie. Mama este plină de iubire, nu am cuvinte să descriu câtă grijă are pentru fiecare dintre noi. Nici nu știu cum reușește să împartă dragostea pentru fiecare în mod egal”.
„Ioan, cel care urmează după mine, învață și el la Colegiul Militar. Este o fire mult mai blândă și răbdătoare decât mine. Cred că este fix opusul meu și astfel ne completăm. Diferența dintre noi fiind de un an, am făcut totul împreună. Parascheva este foarte creativă, desenează, cântă, gătește. Alex e un băiat de nota 10, deși are doar 10 ani citește mult. Stă uneori noaptea și citește, are un limbaj cu totul deosebit, scrie și poezii. Urmează Dimitrie, el este harnic, alături de ceilalți băieți îl ajută pe tata. Filofteia e veselă, jucăușă, cântă cel mai frumos dintre toți, are o voce extraordinară, divină aș spune. Onufrie e cel mai mic și plin de aventură. Ultima dată când am plecat de acasă, a venit la mine și la Ioan și ne-a zis că ne dă inima lui la fiecare, pentru că o să-i fie foarte dor de noi”, a povestit Maria despre familia sa.
AM VĂZUT CĂ NU SUNT SINGURĂ, MI-A DAT SENTIMENTUL CĂ APARȚIN UNEI MARI FAMILII
Povestea Mariei se încadrează în seria de reportaje pe care le-am publicat în această perioadă pe www.provitaiasi.ro pentru a arăta cine sunt bursierii Pro Vita Iași, dar și pentru a invita oamenii de bine să îi susțină.
Până la 30 iunie derulăm campania de strângere de fonduri pentru a putea asigura, în anul educațional ce urmează, 100 de burse de studiu. Donatorii pot alege unul sau mai mulți bursieri pe care să îi sprijine, timp de o lună sau pe parcursul a zece luni. În cazul Mariei, părinții de la o chilie din Sfântul Munte Athos au ales să o susțină pe întreaga perioadă a studiilor, urmărindu-i parcursul și încurajând-o în mod constant.
„Dincolo de bursa lunară, pentru mine este o binecuvântare susținerea ce vine din Sfântul Munte. Am avut momente de tristețe, pentru că în liceu sunt și perioade mai grele. Chiar primăvara aceasta, eram mai supărată, nu îmi amintesc acum de ce. Și fix atunci am primit un mesaj de la părintele care spunea să caut bucurie în jurul meu, chiar în lucrurile mici, atașând și câteva fotografii cu florile de acolo. A fost ceva minunat! Mi-a dat nădejde și mi-a amintit că, mai ales în căderi, Dumnezeu nu ne lasă, ne ajută. Mă bucur că sunt astfel de oameni, susținători ai bursierilor Pro Vita Iași, care ne dau speranță că putem răzbate”, a mărturisit Maria.
În această perioadă, Maria se pregătește de admiterea la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, sperând că va continua să poarte uniforma cu demnitate. Alături de fratele Ioan, în uniformă fiind ambii, se simte mândră, în sensul onoarei și disciplinei pe care o aduce cu sine: „Uniforma se așează perfect pe noi, cămașă, cravată, costum, cu părul strâns, toate dau o eleganță aparte. Este exact cum ne-au învățat părinții acasă!”.
Noi rămânem alături de ea și de toți cei 100 de bursieri să îi sprijinim să-și atingă potențialul și să-și urmeze visurile cu încredere. Așa cum ne-a accentuat chiar ea, faptul că face parte din Proiectul de susținere la studii a copiilor ce provin din familii numeroase îi dă curaj: „Am cunoscut familii cu opt, zece sau mai mulți copii, iar asta mi-a arătat că ele nu sunt o parte separată din societate, dimpotrivă, una în care se crește armonios și cu rezultate frumoase la învățătură. Cred că familiile numeroase sunt cele care susțin, de fapt, societatea, pentru că părinții care au copii mulți seamănă în inimile lor valori sănătoase, ce se vor transmite mai departe. Aceste valori nu se vor pierde niciodată datorită lor. Prin intermediul Pro Vita, am văzut că nu sunt singură, iar aceasta mi-a dat sentimentul că aparțin unei mari familii!”
DONEAZĂ O BURSĂ!
LEI: RO08CECE IS1030RON1014342, CEC Bank
EURO: RO68CECE IS10C1EUR1103231
Cod Swift: CECERO, CEC Bank
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Detalii: Burse de studiu