E sfârșit de program. Primesc un apel telefonic de la o prietenă. Se află în Catedrala Mitropolitană, așteaptă în rând pentru spovedit și în fața ei este o tânără însărcinată care era hotărâtă să facă avort. Simțea o încărcătură sufletească foarte mare și voia să găsească alinare la scaunul de spovedanie, pentru că și-a amintit că în copilărie acolo găsea liniștea. Am făcut o cruce mare și în mai puțin de 5 minute eram în Catedrală. Mă duc direct la prietena mea. Lângă ea stă pe scaun Alina*, o tânără de 32 de ani, cu ochii în lacrimi și umerii lăsați. Îi spun cine sunt și o întreb daca vrea sa vorbim un pic. Dă din cap afirmativ și începe iar să plângă în hohote. Ieșim împreună și ne așezăm pe o băncuță. O rog să îmi povestească despre situația grea prin care trece. Printre lacrimi și hohote de plâns, Alina spune cu vocea joasă:
- Sunt însărcinată în 12 săptămâni, dar eu nu pot păstra acest copil, nu îi pot oferi un viitor. Mă simt așa singură. Prietenul meu este plecat în străinătate, vine rar, mie îmi este greu fără el. Am o datorie de 9000 de euro, ce mă fac? Cum să nasc acest copil și apoi să-l chinui? Vreau sa avortez, să mă duc să lucrez în străinătate ca să îmi achit datoria. Vreau un copil, dar nu este momentul acum, nu pot acum să-l aduc într-o lume plină de datorii, îmi este frică că nu voi putea să îi ofer viața pe care mi-o doresc pentru el.
Alina plânge și îi este greu să mai scoată un cuvânt. Îi iau mâna ei într-a mea. Simt cum tremură și cât e de copleșită. Încerc să-i înțeleg mai bine situația, să identific surse de sprijin pentru ea. Mama ei a părăsit-o de mult timp, tatăl nu îi este aproape. Partenerul este hotărât să o sprijine indiferent de alegerea ei, însă pentru moment, doar de la distanță. Alina e copleșită de datoria imensă făcută de-a lungul timpului, care îi umbrește fiecare gând și o face să se simtă pierdută și fără ieșire. Știam că nu pot să-i schimb trecutul și nici greutățile care îi apasă pe umeri acum și în lunile ce vor urma, însă eram convinsă că pot să-i fiu sprijin ca să-și găsească liniștea de care avea nevoie. Împreună am dat glas tuturor vocilor din mintea ei, ca sa facem liniște în haosul din interior și să poată să-și audă inima ei de mamă. Îi pun în căușul mâinii un mulaj a unui bebeluș de 12 săptămâni de sarcină. De obicei mai iau bebelușii aceștia în lupta pentru viață, pentru că, dacă îl și vede, e mai ușor pentru mamă să își dea seama că acolo este un copil complet format deja. Alina începe iar să plângă, simt cum se înmoaie și începe să realizeze că nu vorbim despre o sarcină, ci despre propriul ei copil. O ajut să conștientizeze că ea este deja mama acestui copil și că deși pare că a venit într-un moment nepotrivit, este de fapt schimbarea de care avea nevoie pentru a începe viața la care visa, încă de când era mică. De asemenea încep să povestesc Alinei cât de frumoasă e maternitatea, chiar dacă vine la pachet cu greutățile ei. Își imaginează cum peste 1 an jumătate cineva îi va spune pentru prima dată mamă, cum se vor auzi prin casă 2 piciorușe mici alergând și dansând, cum peste 3 ani va avea prima serbare la grădiniță și împreună dăm glas vocii copilului din burtică. Lacrimile s-au oprit, mămică nu mai tremură, zăresc un zâmbet timid pe fața ei.
- Alina, nu trebuie să repari totul acum. Nu trebuie să duci singură această greutate. Există oameni care te pot ajuta să găsești echilibrul și să faci ordine în viața ta. Noi, la Pro Vita, cu asta ne ocupăm, să te susținem pe perioada de criză, ca sa îți găsești un echilibru și sa te bucuri cu toată inima de copilașul tău.
Povara nu a dispărut, dar în ciuda fricii și a incertitudinii, Alina și-a găsit curajul și iubirea pentru pruncul ei și a luat o decizie fermă: copilul va rămâne alături de ea. Această alegere devine începutul unui drum nou, în care iubirea și legătură veșnică dintre ei, vor fi ghidul fiecărei zile, iar noi, Departamentul Pro Vita, vom fi parte din acest nou început, ocrotind pruncul încă nenăscut și susținând mama în a-și regăsi puterea și încrederea în fața provocărilor vieții, rezolvând problemele pas cu pas.
De acum înainte, viața Alinei se schimbă pentru totdeauna. Va fi primul ei an ca mamă, iar pentru pruncul din burtică, va fi începutul călătoriei pe acest pământ, strâns legat de inima mamei sale curajoase.
Alina* (numele real a fost modificat pentru a păstra anonimatul) este acum una dintre mamele sprijinite prin Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate, desfășurat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, prin care femeile însărcinate aflate în situații vulnerabile primesc sprijin psihologic, material, medical și duhovnicesc.
