Derulăm campania de strângere de fonduri pentru bursa lunară a 100 de copii și tineri excepționali

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor susține la studii 100 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț, care provin din familii numeroase cu peste 7 copii și au rezultate foarte bune la învățătură. 

Unii fac naveta zilnic sute de km pentru meditații, alții nu reușesc să ajungă la orele de canto din cauza lipsei transportului în sat. Unii vor să devină arhitecți, polițiști, artiști, alții medici, avocați, meteorologi. Noi îi susținem cu o bursă lunară de studiu în valoare de 200 de lei. Sunt tineri excepționali, cu rezultate remarcabile la studii, talentați în cele mai diverse domenii, cu aspirații înalte și dorința de a contribui la schimbarea în bine a societății. 

În perioada 15 iunie-15 iulie desfășurăm o campanie de strângere de fonduri pentru a-i putea susține la studii în anul școlar/universitar 2022-2023. 

Pro Vita Iași derulează din anul 2016 proiectul de susținere la studii care are ca scop sprijinirea parcursului educațional și profesional al copiilor din cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”.

În prezent, în cadrul proiectului le oferim 100 de burse lunare de studiu de 200 de lei pe care le folosesc pentru a-și asigura nevoile de bază, dar și pentru aprofundarea studiului și pregătirea pentru viitor. În completarea bursei, am dezvoltat special pentru ei și un program de dezvoltare personală, orientare vocațională și consiliere în carieră. Prin participarea la atelierele și workshopurile organizate îi ajutăm să găsească răspunsurile la întrebările care îi preocupă, să își dezvolte diverse abilități și să își crească stima de sine.

Timp de o lună, începând de astăzi, vom spune povestea bursierilor Pro Vita Iași, adevărate lecții de viață despre cum să îți urmezi visul.

Mai multe detalii pe www.facebook.com/ProVitaIasi 

 

 

Share