Scopul unui grup de suport este de a oferi un cadru sigur și predictibil în care participanții să își poată procesa experiențele, să își exprime emoțiile și să dezvolte strategii de coping adaptative. Un obiectiv fundamental este facilitarea sentimentului de apartenență și normalizarea trăirilor, într-un context lipsit de etichetare, patologizare sau presiune socială.
Pentru a asigura reușita unui grup de suport este important, ca de la început să se stabilească clar tema și obiectivele acestuia. Acest lucru face mai facilă și mai clară și selectarea participanților. Grupul se poate adresa mamelor care au pierdut sarcina, mamelor îndurerate de pierderea unui copil, mamelor singure sau divorțate, ori celor care se confruntă cu vulnerabilitate emoțională sau lipsa de suport.
Există mai multe tipuri de grupuri în funcție de obiectivul urmărit. În grupurile de autoajutorare toți membrii sunt egali, iar fiecare poate avea rolul de facilitator, prin rotație. Grupuri de sprijin sunt conduse de o persoană care a trecut printr-o experiență similară, dar care a găsit strategii să o gestioneze. Mai există și grupuri de suport, cele în care, pe lângă facilitator, este implicat un specialist care aduce informații de specialitate și garantează siguranța emoțională, fără a transforma întâlnirile în ședințe de terapie. Facilitatorul, indiferent de tipul de grup, este cel care menține ordinea, dinamica sănătoasă și respectarea regulilor.
Regulile grupului reprezintă fundamentul unui climat protector. Confidențialitatea, respectul, lipsa criticilor sau a etichetelor sunt necesare. Regulile pot fi afișate în sala unde au loc întâlnirile, trimise pe grup sau reamintite la începutul fiecărei sesiuni. De asemenea, pot fi ajustate pe parcurs, în funcție de dinamica grupului.
Frecvența întâlnirilor se stabilește în funcție de disponibilitatea participantelor și a facilitatorului, dar este esențial ca acestea să fie regulate. Predictibilitatea – de exemplu întâlnirile în aceeași zi și la aceeași oră – oferă siguranță emoțională și încurajează implicarea constantă. O durată optimă a unei întâlniri este de aproximativ o oră și jumătate, iar un grup funcționează cel mai bine atunci când are între șase și zece membre.
O întâlnire tipică are o structură previzibilă, care ajută participantele să se simtă în siguranță. De obicei, începutul include salutul, reamintirea regulilor și stabilirea unei atmosfere blânde. Urmează un scurt moment de check-in în care fiecare își exprimă starea de la care pornește întâlnirea. Partea centrală este dedicată temei zilei sau unei discuții ghidate, iar finalul include reflecții, concluzii și un scurt check-out emoțional, în care participantele își exprimă într-o frază starea cu care pleacă.
Pe măsură ce grupul evoluează, este importantă și evaluarea periodică. Facilitatorul poate cere feedback pentru a vedea ce funcționează, ce ar putea fi îmbunătățit și cum se simt participanții. Feedback-ul poate viza atât modul în care facilitatorul conduce întâlnirea, cât și dinamica emoțională a grupului, nivelul de siguranță, coeziunea sau anxietatea.
Promovarea grupului se poate realiza în mediul online, în grupuri de Facebook, pe Instagram, prin articole media, participări la emisiuni TV sau radio, prin rețele de preoți, medici de familie sau recomandări personale. În selectarea participanților este recomandată o întâlnire preliminară.
Indiferent dacă grupul este unul fizic sau on-line, există avantaje și dezavantaje. Varianta online este adesea preferată pentru confortul pe care îl oferă, dar aduce și un sentiment crescut de discreție, pentru că doar ele decid cui îi dezvăluie faptul că iau parte la grup. Totuși, mediul online vine și cu limitări. Nu toate persoanele se bucură de suficientă intimitate acasă, iar rămânerea în același spațiu în care se ocupă de responsabilitățile zilnice poate face schimbarea emoțională mai dificilă. Comunicarea poate fi perturbată de probleme tehnice, semnal slab sau întârzieri, iar atunci când mai multe persoane vorbesc simultan, mesajul se poate pierde. În plus, atenția poate fi distrasă cu ușurință, iar conectarea emoțională nu este întotdeauna la fel de profundă ca în întâlnirile față în față. Facilitatorul se bucură și el de confortul mediului online, însă poate deveni dificil pentru acesta să observe subtilitățile nonverbale, cum ar fi schimbările de postură sau semnele mici ale disconfortului emoțional.
În schimb, întâlnirile fizice permit o interacțiune mult mai directă și mai naturală. Membrii grupului își pot observa mai ușor reacțiile, pot interveni cu empatie, iar în cazurile în care este nevoie, se pot oferi gesturi de sprijin, precum o îmbrățișare sau o atingere caldă. Conexiunea emoțională se dezvoltă mai profund, deoarece prezența fizică facilitează coeziunea. Totuși, organizarea întâlnirilor fizice este mai dificilă, pentru că necesită găsirea unei săli adecvate, proces care poate implica și costuri suplimentare.
Un alt aspect important îl reprezintă alegerea între un grup deschis și unul închis. Un grup închis, în care participă aceleași persoane de la o întâlnire la alta, dezvoltă o coeziune mai puternică, membrii simțindu-se în siguranță în familiaritatea creată. Totuși, dacă dinamica rămâne neschimbată prea mult timp, poate apărea stagnarea sau o atmosferă de „lâncezeală”. Grupurile deschise oferă flexibilitate și posibilitatea ca noile participante să învețe din evoluția celor vechi. Pe de altă parte, integrarea membrilor noi poate destabiliza temporar echilibrul grupului, iar intensitatea durerii proaspete a unei persoane recent intrate poate reactiva emoțional celelalte membre. Chiar și așa, pentru unele participante acest contrast este valoros, deoarece le permite să își observe propria evoluție în timp.
Prin urmare, implementarea unui grup de suport construit pe baze etice, metodologice și psihologice riguroase devine un instrument esențial de promovare a sănătății emoționale și de consolidare a rezilienței materne în contexte de vulnerabilitate.
Surse bibliografice:
Yalom I. D, Leszcz M. – Tratat de psihoterapie de grup, editura Trei, 2008
Barak A., Boniel-Nissim M, Suler J. – Fostering empowerment in online support groups, Computers in Human Behavior, Volume 24, Issue 5, September 2008, Pages 1867-1883
Kurtz L. – Self-Help and Support Groups: A Handbook for Practitioners, Sage Publication, 1997
Articol scris de Gilia Crăciun, psiholog în cadrul Departamentului Pro Vita
