Cine sunt AMBASADORII bursierilor Pro Vita

Zece personalități ale comunității ieșene din diverse domenii au devenit „ambasadori” ai campaniei de strângere de fonduri pentru bursierii Pro Vita Iași. Prin exemplul lor, arătăm copiilor și tinerilor pe care îi susținem la studii, că orice este posibil atunci când îți construiești drumul pe credință, dragoste și perseverență. Totodată, încercăm să cuprindem domenii variate, așa cum și visurile bursierilor sunt din cele mai diverse. 

Ambasadorii campaniei din acest an sunt Pr. Constantin Sturzu, Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național Iași, Cristina Gheorghe, Director al Fundației „Varlaam Mitropolitul”, Andrei Fermeșanu, managerul Operei Naționale Române din Iași, Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, UAIC Iași, Daniel Gorbănescu, fondator „La Conac”, Andreea Boboc, actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Elena Manolache, Director de Marketing & PR în industria auto, Cosmin Grosariu, aviator și Anca Gîlcă, trainer.

Interviurile au fost realizate în parteneriat cu Doxologia Media. 

 

Share