10 copii visează la un singur DAR de PAȘTE

19 Aprilie 2022

Ei nu-și doresc alimente deosebite pentru masa de sărbători sau haine noi, telefoane sau alte dispozitive performante, nici măcar iepurași de ciocolată…

Ei își doresc ceva ce poate suna banal, dacă nu chiar ciudat, să vadă muncitori în curte, instalații, utilaje. Astfel vor ști că visul lor se apropie de împlinire: își vor vedea căsuța finalizată. 

Darul pe care îl așteaptă de Paște, așadar, este o veste bună, cea că vom reuși în curând să finalizăm lucrările căminului lor drag.

Sunt 10 copii minunați din familia Cîrtițe. Îți amintești de ei, le știi povestea, adunăm fonduri pentru amenajarea casei lor de la începutul anului 2021, iar în iulie același an deja am demarat lucrările.

Cirtite2

Prin noiembrie 2021 te anunțam ce am reușit să facem cu ajutorul tău:

  • am înlocuit acoperișul vechi de azbociment, prin care ploua cu unul nou;
  • am refăcut 4 camere și bucătăria;
  • am amenajat o baie interioară;
  • am făcut o cameră de depozitare alimente;
  • am montat centrala termică pe bază de lemne;
  • am instalat sistemul de încălzire;

Pentru toate acestea am cheltuit suma de 108.725 lei.

Cirtite1

I-am vizitat de curând pe acești copii și ne povesteau cât de fericiți sunt că acum că au camere luminoase, cu spații pentru fiecare unde își pot face temele. Ne-au mărturisit, însă, că mamei îi este foarte greu să gătească pentru toată familia într-o cameră friguroasă, un fel de bucătărie improvizată. Mai mult, ea îi așteaptă să vină de la școală pentru a putea aduce împreună apă de la fântâna din localitate.

Încercăm să le reducem din nevoi și greutăți.

Anunțăm cu bucurie că lucrările au fost reluate și ne propunem să le finalizăm cât mai curând prin:

  • amenajarea bucătăriei: dotare și utilare - costuri estimate de 5.000 lei;
  • montarea fosei septice și a instalațiilor - 5.000 lei;
  • izolarea și tencuirea casei - 9.000 lei;
Dar pentru copii

Așadar, mai avem nevoie de 19.000 de lei pentru a le reda bucuria copilăriei.

Și tu poți fi parte din această poveste!

Pune o cărămidă la împlinirea unui vis de copil!

Share